„Da, în lumea în care trăim azi unii le știu pe toate. Știu ei, din cărți, din documente, din auzite, cum a fost la Gherla, la Pitești, la Aiud. Am zis Aiud? Bunicul meu, Gheorghe Turcescu, a fost acolo, zece ani de temniță grea pentru „crimă” de a fi prelungit prin acțiunile lui războiul împotriva marii Uniuni Sovietice! Un procuror l-a anchetat, un judecător l-a condamnat. Da, știu, era în anii ’50, nu prin anii ’80, dar tot despre destine frânte vorbim. Cei care l-au ucis pe bunicul meu erau și în anii ’50 tot niște „rotițe” într-un mecanism al opresiunii. Aidoma cu alte rotițe, din anii ’60, din anii ’70, din anii ’80… Am tot dreptul să strig împotriva acelor nemernici, procurori sau judecători din anii dictaturii, care au contribuit la uciderea unor oameni sau a unor destine”, a scris pe Facebook Robert Turcescu.
El a precizat că nu vorbește din auzite, ci în numele și pentru memoria bunicului său.
„Nemernicilor”, a scris în încheiere Turcescu.
Postarea deputatului PMP vine în contextul în care Lumea Justiției a publicat documente care ar arăta cum un procuror din județul Alba, pe numele său Augustin Lazar, a refuzat în două rânduri să elibereze un disident anticomunist, acest lucru întâmplându-se în mijlocul anilor ’80. Potrivit sursei citate, numele procurorului din acest caz este identic cu cel al actualului procuror general al Romaniei, iar cazul se petrece la Penitenciarul Aiud din județul Alba, județ din care provine și actualul procuror general. Jurnaliștii de la Lumea Justiției precizează că nu știu dacă procurorul din această cauză este unul și același cu actualul procuror general, Augustin Lazăr.
Inițial, procurorul general Augustin Lazăr a catalogat drept grosolănii declarațiile potrivit cărora procurorul deschidea sau închidea pe cineva într-un penitenciar. Lazăr nu exclude totuși ca printre dosare să se fi aflat și cel al disidentului Filip, dar susține că totul era calculat matematic.
Lazăr a revenit vineri, după ce a fost acuzat de un al doilea fost deținut, spunând că președintele comisiei de propuneri în vederea liberării condiționate era procurorul delegat al procuraturii județene în a cărui rază teritorială se afla penitenciarul și că participarea sa, ca procuror, în aceste comisii „era o obligație de serviciu, instituită prin lege”, fără ca această atribuție de serviciu să atragă și calitatea de lucrător al Securității.
El amintește că aprecierea comisiei de liberare se fundamentează, „în trecut, ca și în prezent, pe existența sau inexistența rapoartelor de sancționare disciplinară în dosarul condamnatului, iar exercitarea acestui drept de apreciere în privința vocației era și este suspus examinării instanței.”